top of page
Caută
PensiuneaHermannstadt

Iată de ce nu trebuie să ratezi Târgul de Crăciun de la Sibiu

Târgul de Crăciun de la Sibiu este unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România, cu o evoluție spectaculoasă de la un an la altul. Această este considerat chiar unul dintre cele mai frumoase târguri din lume și este deopotrivă vizitat și îndrăgit de turiști, care își fac timp an de an să viziteze România, cu gândul la feeria care cuprinde Sibiul în perioada sărbătorilor de iarnă.


Târgul de Crăciun din Sibiu se organizează an de an în Piața Mare, unde se desfășoară numeroase evenimente pentru copii și adulți: concerte de jazz, colinde și ateliere de creație pentru copii. Pensiunea Hermannstadt le dă celor care nu au avut șansa de a participa încă la Târgul de Crăciun de la Sibiu până acum o veste bună, că mai au ocazia să se delecteze cu evenimentele de excepție pregătite de organizatori pentru ediția din acest an, pentru că Târgul de Crăciun ține până pe 27 decembrie. Cei care vor poposi la Sibiu în această perioadă vor putea simți spiritul Crăciunului în cea mai pură formă a sa de luni până vineri, de la 10:00 la 22:00. Sibiul va fi însă o gazdă foarte primitoare și în zilele ce vor urma, pentru că turiștii se vor putea delecta apoi cu Târgul de Revelion, care va ține până pe 3 ianuarie 2020.

Spectaculoasele proiecții realizate pe fiecare clădire din Piața Mare, sunt din nou prezente, care întrețin atmosfera feerică a evenimentului. Totodată, acestea iluminează întreaga piață într-o manieră unică, transformând centrul orașului într-un loc de poveste.

Astăzi, 30 noiembrie, de la ora 16.00, poetul Vlad Pârău îi va încânta pe cei prezenți în Piața Mare cu o interpretare dumnezeiască a celor mai frumoase cântece dedicate Crăciunului din zona Ardealului.

Atmosfera de Sărbători nu e completă fără o trompetă. Și totul sună mult mai bine cu o trupă de suflători îmbrăcați în Moș Crăciun, care să anime atmosfera din Piața Mare. Succesul acestei acțiuni este amplificat de faptul că ei se plimbă prin public și susțin scurte recitaluri în diverse locuri din Piața Mare. Nu vor cânta cu amplificare, pentru a le oferi un sunet natural și apropiat de tradiția germană a Suflătorilor din Turn.

Mâine, 1 decembrie, începând cu ora 19.00, spre deliciul sibienilor și a turiștilor, responsabil cu buna dispoziție va fi Gheorghe Berghian, solist și compozitor, cu o bogată activitate muzicală de peste 500 de evenimente în 11 ani va încânta auditoriul cu propriul său repertoriu de cântece de Crăciun dar și cover-uri: Tradiționale, Pop, Colinde.


Iată programul complet al evenimentelor muzicale de la Sibiu din perioada următoare: https://cultura.sibiu.ro/index.php/cal_main/detaliu/5828/


Cel mai iubit târg de Crăciun din România te invită și la masă, cu street food delicios și băuturi calde. Cei mici își aduc contribuția la festinul culinar, pentru că vor face cu propriile mânuțe cei mai frumoși și gustoși biscuiți. Nu poate exista un târg de Crăciun fără tradiționala turtă dulce, pe care mai mulți copii o vor picta și decora de pe 2 până pe 9 decembrie, după cum le dictează nemărginita imaginație.

Cu toții ne dorim decorațiuni unice, care să îi încânte pe cei care ne vizitează și în acest scop mai mulți copii și-au luat angajamentul să creeze cele mai frumoase decorațiuni cu care să ne gătim casa. Aceștia vor meșteri globuri de Crăciun de diferite stiluri și culori între 9 și 15 decembrie. Ediția din acest an a Târgului de Crăciun de la Sibiu le dă ocazia celor mici să se distreze și cu piese termoadezive, în cadrul Atelierului Pixel Art. Mici artiști vor crea decorațiuni de brad printr-o combinație inedită dintre puzzle și goblen, preluând caracteristici ale ambelor tehnici și îmbinându-le într-o nouă și foarte distractivă formă de creație.

Pe lângă posibilitatea de a participa la atelierele de creație, cea de-a 13-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu le pune la dispoziție celor mici Parcul lui Moș Crăciun, un parc de distracții în centrul căruia se află un carusel tradițional, o zona de mini-karting și un trenuleț care le va oferi o plimbare printr-un decor de poveste.

Măcar un zâmbet le va aduce cu siguranță celor care aleg să poposească la Sibiu și patinoarul, pe care unii îl vor admira de la distanță, iar alții îl vor lua cu asalt, dornici să ia contact cu gheața. Patinele vor putea fi închiriate de la fața locului.


29 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Adrenalină și voie bună la Sibiu

Pensiunea Hermannstadt, situată la 200 metri de Gara Sibiu și 500 metri de Piața Mare, vă invită să vă alăturați zilele acestea...

Comments


bottom of page